Dubai (Partea 1) – traditional, modern, multicultural

          Anul acesta am ajuns pentru prima data in Dubai. Desi destinatia nu era chiar pe un ‘short list’, in contextul unor bilete de avion extrem de avantajoase la Tarom, am organizat totul inca din iarna si am apelat doar pentru cazare la ajutorul unei agentii pentru a ne facilita formalitatile de obtinere a vizei cu care nu am intampinat nici o problema. Asa ca dupa asteptare, documentare si nerabdare pe 2 iunie (2012) am decolat in sfarsit catre Emirate. Cele 8 zile petrecute acolo au trecut extrem de repede dar a fost frumos si cu siguranta o altfel de experienta decat  cele de pana acum.

Dubaiul ne-a oferit un caleidoscop fascinant de contraste, un amestec distinctiv de oras modern si desert nesfarsit, est si vest, vechi si nou. Stilul de viata este aici cat se poate de cosmopolit; confortul si convenienta vestului se combina frumos cu sarmul unic al Arabiei.

Orasul in sine este impresionant, este cel mai mare centru de afaceri si turism din Orientul Mijlociu. Cu aproximativ 900 000 de locuitori este al doilea ca marime dintre cele 7 emirate ce alcatuiesc Emiratele Arabe Unite, dupa Abu Dhabi. Populatia a cunoscut o crestere dramatica de-a lungul ultimelor 2 decade; ponderea populatiei de sex masculin este net superioara celei feminine datorita numarului mare de muncitori (barbati) angajati in domeniul constructiilor.

Diferentele sunt mari si socante insa te obisnuiesti, acum te plimbi printre stradute inguste si murdare intrebat din stanga si din dreapta: ‘Fake watches? Louis Vuitton bags? Cashmir?’ in zona vechilor souq-uri din Deira, inconjurat de pakistanezi, indieni sau cine mai stie ce alte natii ca peste cateva ore sa admiri cladirile inalte, frumos luminate si dansul fantanilor de pe o terasa cu preturi destul de piperate in Dubai Mall.

Emiratele au un climat sub-tropical, arid, iar cerul este senin in cea mai mare parte a anului. Ploua foarte rar si atunci in timpul sezonului de iarna. Temperaturile pot ajunge la minim 15 grade celsius in luna ianuarie si spre 50 de grade in luna iulie. Luna iunie este o luna calduroasa, noaptea temperaturile ajungand pe la 36-38 de grade celsius iar pe timpul zilei in mod curent la destul peste 40 si dat fiind faptul ca vorbim despre un oras construit in desert umbra nu se intalneste la tot pasul. Caldura totusi nu este atat de greu de suportat aici depinzand mult si de gradul de toleranta al fiecarui individ in parte; aerul este mult mai greu respirabil dar dupa inevitabilul soc suferit la iesirea din aeroport organismul se acomodeaza cu noile conditii. Iunie este inca o luna acceptabila pentru a vizita Dubaiul, iulie si august devenind un adevarat cuptor. Perioada ideala pentru vizitare este iarna europeana cand aici temperatura este optima iar Romania tremura poate la -20 de grade celsius.

Din cauza temperaturilor din exterior aerul conditionat este boala geneala iar investitia in sisteme de climatizare este de baza. Exista o diferenta extrem de mare intre temperaturile din exterior si cele din interior. In absolut orice inseamna interior (hotel, mall, transport public etc.)  temperatura este pastrata la un nivel cam prea scazut. Chiar si statiile de autobuz sunt realizate sub forma unor custi inchise dotate cu aer conditionat.

In perioada calda, in general, toata activitatea se desfasoara in interior, mallurile fiind punctele principale de atractie. Terasele sunt in majoritate goale, toata lumea preferand interiorul localurilor climatizate creand astfel in multe zone impresia unui oras pustiu si nelocuit. Aici face exceptie zona Dubai Mall unde terasele sunt pline iar oamenii, printre care foarte multi turisti, prefera sa infrunte caldura pentru a admira din jumatate in jumatate de ora spectacolul fantanilor.

In Dubai exista un deosebit spectacol al strazii, populatia este extrem de diversificata, din numeroase colturi ale lumii (probabil in numar ceva mai mare pakistanezi si filipinezi), populatia locala fiind minoritara, undeva la maxim 20% din populatia totala. Contrastele sunt foarte vizibile nu numai la nivel arhitectural ci si la nivel uman. Opulenta noului Dubai in contrast cu partea veche a orasului, diferentele colosale intre situatiile financiare ale arabilor si cele ale pakistanezilor si indienilor ce trudesc la construirea colosilor moderni pentru 800 de dirhami pe luna din care probabil mai mult de jumatate ajung la familiile lasate in tara natala, toate sunt realitati ale traiului de zi cu zi in cadrul emiratului. Localnicii au la dispozitie posturi in general in institutiile statului, salariile sunt mari si se bucura de numeroase facilitati permitandu-le astel o educatie de elita pentru copii, trimisi frecvent la studii in Europa.

Aceasta multitudine de nationalitati ce convietuieste in oras se observa din primul moment din punct de vedere vestimentar. Fiecare natie a adus cu sine putin din portul sau traditional: shalwar kameez, sari, abaya, kandoora, blugi, camasi si chiar fuste scurte si bluze decoltate, toate fac parte din peisajul cotidian. Daca pe timpul zilei mersul pe jos se practica destul de putin iar cu metroul merg in general expatii catre/de la locul de munca, seara, in malluri, spectacolul este inedit: femei saudite, acoperite in negru complet, din cap pana in picioare, doar ochii fiind la vedere si uneori nici acestia, un val acoperind complet capul si fata, localnice purtand abaya cu broderii colorate si pietre pretioase, lasand la vedere uneori, pe dedesubt, haine moderne, tocuri foarte inalte si esarfe asezate lejer, cu parul la vedere, machiaj strident dar frumos realizat si aroma puternica de parfum, barbati imbracati in kandoora albe, imaculate, si ghutrah in carouri pe cap, indieni cu sari-uri colorate, filipinezi in haine simple si bineinteles turisti si turiste uneori destul de nonconformiste. Nimic nu este ciudat sau anormal atata timp cat se incadreaza in limitele de decenta ci toate fac parte din cotidianul acestui oras multicultural. La prima vedere totul pare si este foarte diferit de imaginea noastra obisnuita dar tot acest amestec cultural, religios, vestimentar are un sarm aparte. Doar privind in jur nu te vei plictisi.

Unitatea monetara este dirhamul (Dhs/AED), paritatea in raport cu leul fiind de aproximativ 1 la 1. Limba oficiala este araba dar engleza este vorbita si inteleasa aici la scara larga.

Exista peste 200 de nationalitati reprezentate in Dubai, iar traditiile lor culinare, din Orientul Mijlociu si Asia pana in America Latina, sunt reprezentate in restaurantele si cafenelele emiratului. Alcoolul este disponibil doar in hotelurile si restaurantele cu licenta in Dubai la preturi foarte mari, spre deosebire de emiratul vecin Sharjah unde este interzis cu desavarsire. In timpul Ramadanului cele mai multe magazine dar si restaurante sunt inchise pana la ora 4 pm.

Impresia generala a multor persoane este aceea ca Dubaiul nu este decat o destinatie de plaja si shopping, un oras in care nu ai prea multe de facut ori de vazut. De fapt, in Dubai sunt multe lucruri de vazut si de facut; 8 zile petrecute aici pot fi destul de usor insuficiente.

Orasul este extins iar drumurile parcurse intre diverse obiective solicita destul timp, metroul foarte util in multe cazuri nu acopera insa in totalitate orasul iar multe distante sunt prea lungi pentru a fi parcurse pe jos.

Ideea de ‘nu ai ce face’ nu prea are nimic in comun cu Dubaiul; si cam ce s-ar putea face? Pai ar fi:

  • plaja; exista multe plaje in Dubai, atat plaje publice cat si plaje ‘organizate’ pentru ca private este putin cam mult spus toata lumea avand acces contra unui bilet de intrare, cluburi si plaje private ale hotelurilor; deci in materie de plaje variantele sunt multiple in functie de preferinte si posibilitati.
  • mallurile din Dubai ce nu au ca destinatie in mod obligatoriu shopping-ul; ele sunt adevarate centre de distractie; in zona Dubai Mall, purtand numele de Dubai Downtown,  este situat si renumitul Burj Khalifa, un ‘must-see’ al orasului ce ofera o experienta cu adevarat inedita, fantanile dansatoare, hoteluri, un souq. Mai multe detalii puteti citi in articolul despre Dubai Downtown.
  • desert Safari, o experienta de neratat intr-o vizita in Dubai, foarte probabil prima data nu va ramane si singura.
  • emiratul ofera de asemenea numeroase zone de promenada precum Dubai Marina (mai multe gasiti in articolul Dubai Marina), the Walk JBR, Madinat Jumirah
  • parcurile acvatice
  • desi Dubai este un oras modern si nou, exista si o parte veche a orasului, cartierele Deira si Bur Dubai, aflate de o parte si de alta a canalului Creek; aici se intalnesc renumitele souq-uri iar atmosfera este mai putin cosmopolita si cat de cat mai autentica; o traversare a Creek-ului cu traditionala abra sau chiar o plimbare privata de o ora este de asemenea o experienta foarte placuta.
  • din Dubai se pot face usor si excursii in emiratele invecinate, indeosebi in Abu Dhabi si chiar in Sharjah aflat in imediata vecinatate.

Aici se mai pot adauga si altele iar agentiile se intrec in a oferi turistilor numeroase variante de distractie si explorare a zonei.

In ciuda modernizarii sale rapide si cresterii economice, emiratul ramane fidel valorilor atemporale ale Islamului si nativii Dubaiului exprima aceasta credinta in toate aspectele vietii lor de zi cu zi. Chiar in mijlocul orasului se gasesc moschei, muzee si situri istorice. Asa numitele Prayer Rooms (camere de rugaciune) sunt intalnite la tot pasul, in malluri, in metrou, in benzinarii, in hoteluri, in aeroport.

 Cu siguranta preferintele noastre sunt diferite iar scopul principal nu este acela de a ridica in slavi aceasta destinatie; Dubaiul creaza insa in multe cazuri pareri contradictorii si idei preconcepute dar nu intodeauna si reale.

Dubaiul nu este doar o destinatie a luxului si a preturilor exorbitante, a shoppingului si a hotelurilor de 5 stele. Dubaiul se poate vizita atat cu un buget mediu cat si cu mii de euro. Variantele de cazare si mancare sunt nelimitate, exista ceva pentru posibilitatile fiecaruia.
Statul la plaja este fara indoiala una din activitatile ce pot fi practicate aici dar in nici un caz singura.  Dubaiul este pana la urma un oras si ofera atractii ca si celelalte orase bineinteles in stilul sau propriu.

Nu poseda o istorie indelungata, nu se intalnesc la tot pasul castele si cladiri clasice avand povesti de secole in spate ci constructii noi, nu mai putin impresionante, apartinand unei alte ere. Nu veti vedea in Dubai ce vedeti la Roma sau Paris dar orasul are fata lui proprie, chiar si cu santierele existente inca si lucrarile stopate momentan din cauza lipsei de fonduri, o fata ce va cunoaste cu siguranta noi schimbari in anii urmatori. Tot ceea ce a fost construit a fost gandit spre a fi la superlativ; astfel s-a ridicat acest oras, prin puterea financiara a petrolului, un oras nou, un oras al recordurilor, un oras ce macar o data in viata merita vazut.

Din aceeasi serie puteti citi si alte articole: Dubai Marina, Dubai Downtown

Articole pe aceeasi tema:

This entry was posted in Destinatii externe, Emiratele Arabe Unite and tagged , , , . Bookmark the permalink.

2 Responses to Dubai (Partea 1) – traditional, modern, multicultural

  1. Doina says:

    Te felicit pentru postari.
    E un spatiu de vis!
    As dori ca destinatiile de lux sa devina accesibile celor pasionati de traveling.
    Sa aveti zile frumoase!

    • admin says:

      Dubaiul este in mare parte o destinatie de lux dar poate fi vazut si cu un buget moderat. Cu rabdare si putin efort se gasesc si variante accesibile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *