Roma – romantic si boem

Au trecut si sarbatorile, a trecut deja si aproape o luna din 2013 si a cam venit momentul sa ne gandim pe unde ne vor purta pasii in anul ce abia a inceput. Luna ianuarie in sine nu prea te imbie la vizitat, ci mai degraba la mers la ski insa este si un moment bun pentru a planifica ceva pentru perioada urmatoare. Luna februarie se apropie si Valentine’s Day este numai buna pentru un city break. Nu ca as vedea o mare insemnatate a acestei zile insa atata timp cat este o ocazie de a mai pleca pe undeva devine destul de interesanta.

Orasul despre care vreau sa vorbesc de aceasta data este Roma si se potriveste ca o manusa acestei „sarbatori”. Vorba vine, pentru ca in fapt este un oras frumos de vazut in absolut orice perioada.

Se zice ca toate drumurile duc la Roma! Sa fie oare adevarat? Pai in cazul meu a cam fost adevarat pentru ca am ajuns la Roma pe neasteptate si fara sa-mi fi dorit neaparat vreodata sa vad Cetatea Eterna. Si sincer nu am plecat cu asteptari prea mari si nici nu aveam sperante ca orasul ma va impresiona in vreun fel. Si totusi mi-a placut, chiar foarte mult. Si in ciuda vremii destul de ploioase si mohorate de februarie m-am regasit oarecum intr-un oras fermecator.

Si totusi cum si de ce am ajuns la Roma? Pur si simplu cautam o destinatie pentru o scurta iesire de 3 zile la un pret cat mai mic posibil si cu un program de zbor cat mai favorabil. Si cum destinatiile de pe lista mea nu prea s-au incadrat cu succes in aceste categorii, ba pret prea mare al zborului, ba plecari prea tarziu sau intoarceri prea devreme am ajuns pana la urma la Roma. Slava Domnului nu sufar de un fixism pe anumite destinatii si daca pur si simplu intalnesc oferta potrivita la timpul potrivit nimic nu mi se pare neatractiv. Asa ca, a fost sa fie Roma! Ba chiar am gasit-o ulterior ca pe o destinatie mai mult decat ideala pentru 3 zile; nedorindu-mi in mod special sa vizitez Roma nu prea aveam nici pretentii sa vad orasul pana in cele mai ascunse colturi asa ca numai bine ca nu avea sa fie o fuga disperata contra cronometru intre obiective ci pur si simplu o plimbare relaxanta pe principiul ce apare in cale vizitam, ce nu, nu.

Deci, o data biletul de avion achiztionat, la un pret de aproape 50 EURO de persoana (fara bagaj de cala ca pentru 3 zile se poate si fara) am gasit suficient de rapid si locul de cazare. Fiind luna februarie, cu alte cuvinte complet in afara sezonului turistic, preturile la cazare au permis alegerea unei locatii excelente, un mic hotel situat pe Via dei Coronari, la o aruncatura de bat de Piaza Navona. Cazarea a fost super din toate punctele de vedere la un pret de 70 EURO pe noapte dar nici nu vreau sa ma gandesc cat costa in plina aglomeratie turistica.

Si a venit si momentul, si am ajuns la Roma. La prima ora, orasul mi s-a parut pustiu si trist insa pe masura ce orele au trecut parerile au inceput sa se mai schimbe. Si desi 3 zile mi se pareau putine, am vazut destul de multe din Roma, bineinteles fara intrari in muzee unde din principiu se pierde mult timp.

Eh, am zis ca nu am plecat cu vreo dorinta anume privind obiectivele de vizitat in acest oras, ce-i drept insa am avut ceva pe lista ce mi-am dorit in mod deosebit: urcarea in cupola Bazilicii San Pietro si o vizita in Trastevere. Le-am reusit pe amandoua, insa in ambele cazuri la a doua incercare.

Despre Roma sunt multe de spus tinand cont ca este un oras plin de istorie si obiective turistice la tot pasul si este imposibil a vorbi despre toate. Ceea ce vreau insa sa punctez eu acum sunt cateva pareri generale despre ceea ce am vazut in Roma si de ce am ajuns la concluzia ca acest oras mi-a placut desi nu ma asteptam la asta.

In primul rand locatia de cazare a fost exceptionala, nu datorita cazarii in sine, desi a fost cat se poate de bine cat mai ales datorita pozitiei in oras. Via dei Coronari este ea insasi un loc deosebit, o straduta ingusta, cu un aer de demult, adapostind de o parte si de alta a sa magazine de antichitati incat ai impresia ca ai pasit cu ceva ani buni inapoi in timp plimbandu-te de-a lungul ei. Via dei Coronari ajunge exact in Piata Navona, punctul principal al Romei. Avand o astfel de pozitie in oras foarte multe obiective, chiar majoritatea din punctul meu de vedere sunt accesibile pe jos. Nu o sa vorbesc prea mult despre cazare ci o sa o las pe alta data insa sunt convinsa ca si acest aspect a adus o bila alba, cel putin in cazul meu.

Mi-a placut Roma si mi-a placut in primul rand aerul sau deosebit. Personal mi se pare un oras foarte romantic si desi nu este orasul care mi-a placut cel mai mult din ce am vazut pana acum numai aici am gasit aceasta atmosfera boema. Si cum tot se apropie februarie si Valentine’s Day, daca nu ati ajuns pana acum la Roma ar fi cazul sa o luati in calcul pentru aceasta ocazie.

Mi-am dorit foarte mult la Roma sa urc in cupola Bazilicii San Pietro insa la prima incercare din cauza zapezii accesul nu era permis. Stiu, la Roma nu prea ninge dar din pacate am avut „norocul” sa vad cum ninge la Roma, o ninsoare cum nu mai vazusera italienii de mai bine de 20 de ani. Nu prea are legatura zapada de atunci cu zapada pe care o avem noi iarna de iarna insa pentru ei este ceva si cam toata activitatea orasului a fost afectata. Bun, nu am renuntat si am mai incercat o data chiar in ultima zi cand situatia s-a schimbat la 180 de grade si am avut o zi superba si insorita, mai degraba aducand a primavara. Asa ca am reusit si urcarea in cupola care nu m-a dezamagit. Privelistea asupra Pietei rotunde San Pietro este superba si nu te mai poti satura privind. Al doilea obiectiv „must see” pentru mine, cartierul Trastevere am reusit sa il vad cu adevarat tot in aceasta zi. Prima zi am ajuns pe o ploaie aproape torentiala sau mai degraba o lapovita, asa ca de sub umbrela nu am vazut decat un loc pustiu si dezolant. Eh insa acum, pe o vreme insorita, totul era altceva. Stradute inguste, cladiri purtand asupra lor trecerea anilor, o bicicleta roz rezemata de perete, si o piata centrala Santa Maria de Trastevere insufletita si plina de terase, cam asta inseamna Trastevere. Iar daca punem la socoteala si un cappuccino baut afara, la soare, privind la micuta biserica din piata, nu as putea gasi nici un motiv pentru a nu vizita Transtevere.

Ma mai gandesc acum ce mi-a placut in Roma. Pai mi-a placut foarte mult Fontana di Trevi si zona inconjuratoare plina de gelaterii si bineinteles oameni mancand inghetata. Indiferent cat este de frig afara nu prea poti rezista tentatiei. Si nu prea poti rezista nici tentatiei de a mai veni o data pentru a o savura si pe a doua. Mi-a placut mult cum oamenii se asaza, cand vremea este frumoasa, pe marginea fantanii si stau la soare sau citesc o carte. Se spune ca daca arunci o moneda in Fontana di Trevi te vei intoarce intr-o zi la Roma. Moneda am aruncat-o, acum sa vedem daca se adevereste zicala.

Un alt loc senzational este Podul Saint Angelo cu silueta castelului cu acelasi nume in spate. Nici Campo dei Fiori, piata destul de turistica insa frumoasa prin coloritul sau nu este mai prejos. Tot centrul Romei este de fapt fermecator totul culminand in Piata Navona, cea mai mare si cea mai frumoasa piata a Romei cu fantani superbe, cladiri celebre, terase bineinteles pentru turisti, spectacole si numerosi pictori ce isi expun operele pe toata suprafata acestei piete. Doar privind in jur un spectacol al strazii iti trece prin fata ochilor.

Nu sunt o impatimita a istoriei asa ca nu voi vorbi despre vestigiile acestui oras, insa daca sunteti, Roma este cu siguranta locul pe care nu trebuie sa il ratati. Mie mi-a placut pur si simplu sa ma plimb pe toate strazile si stradutele Romei, sa trec pe langa fantanile aflate in fiecare piata sau coltisor al orasului, sa mananc paste de casa intr-un restaurant cu maxim 5-6 mese si bineinteles inghetata, sa intru in magazinele de suveniruri pline de paste cu diferite forme si culori incat mi-a fost foarte dificil sa aleg o singura varianta pentru a o aduce acasa. Mi-a placut silueta deosebita a Colosseumului vazuta de departe (din cauza zapezii nici acesta nu se putea vizita), masinile una mai mica decat alta si parcate in cele mai inguste locuri si cele mai ciudate pozitii. Si mi-a mai placut ceva…mi-a placut Limoncelo!

Pentru toate acestea si pentru multe altele, pe care le constientizez mai mult sau mai putin in acest moment, mi-a placut Roma si pentru toate acestea probabil ca voi mai reveni. Probabil o voi face in alta perioada decat iarna cand vremea este mai placuta insa probabil ca afluenta de turisti va fura putin din farmecul orasului.

Ceva mai multe detalii „tehnice” si mai putina poveste vor urma cu alta ocazie. Pentru moment mai multe poze din „la bella” Roma:

Articole pe aceeasi tema:

This entry was posted in Destinatii externe, Italia and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *