Romania – Iarna la Balea, peisaje de neegalat

Nu o sa va povestesc foarte multe despre Balea pentru ca am facut-o deja intr-un post anterior. Va voi povesti insa mai mult despre cum putem ajunge la Balea Lac iarna si despre peisajul inghetat de aici care in acest sezon este extraordinar. De fapt este impropriu spus va voi povesti, mai de graba va voi arata in imagini ceea ce in cuvinte este greu de descris.

Pe timpul iernii Transfagarasanul este inchis asa ca varianta de a ajunge aici cu masina este exclusa iar daca nu va incumetati la un drum pe jos puteti ajunge pana sus cu telecabina. Punctul de pornire al telecabinei este la Balea Cascada iar pana aici se poate ajunge cu masina dinspre Sibiu urmand drumul catre Cartisoara care este si ultima localitate de pe traseu pe aceasta parte. Incepand de la Balea Cascada drumul este inchis accesului auto din cauza faptului ca desi nu pare si nici nu este foarte multa zapada, mai sus, soseaua este acoperita de cele mai multe ori de un strat de gheata.

Telecabina circula in fiecare zi intre orele 9 si 17 insa orele la care circula nu sunt fixe, conditia fiind ca pentru fiecare drum sa se adune un minim de 10 persoane. Pretul unei urcari sau a unei coborari este de 25 de lei, deci 50 de lei dus-intors. Nu va ganditi ca nu merita pentru ca nu este asa, odata ajunsi sus va veti bucura de niste privelisti superbe. Din pacate nu am ajuns aici in sezonul de functionare a hotelului de gheata cand probabil este si mai frumos dar personal mi-a placut si asa. Nu am gasit nici zapada din abundenta insa suficienta, probabil nu exista vreun sezon sau vreun moment din an in care la Balea Lac sa nu fie frumos. Orice straie ar imbraca, zona ofera peisaje de neegalat.

Daca la Balea Cascada vi se va parea ca nu este foarte rece, imbracati-va totusi gros pentru ca la Balea Lac este mult mai frig si in plus vantul poate sufla foarte puternic intetind senzatia de inghet.

Asa, sa vedem deci cum este Balea iarna. Este frumos, foarte frumos! Totul este acoperit de zapada, mai multa sau mai putina, insa zapada sigur este. Daca cerul este cat de cat senin, culoarea acestuia impreuna cu albul zapezii va aduce inca un plus panoramelor asupra lacului bineinteles inghetat si a crestelor ascunse in ceata. Nu are rost sa va intrebati ce puteti face sus la Balea. Pentru ca ceea ce puteti face in primul rand este sa stati si sa priviti in jur, sa admirati, sa faceti multe poze, sa va plimbati in jurul lacului. Cu tot frigul si vantul patrunzator poate fi destul de greu sa renuntati la priveliste si sa intrati.

Daca vreti sa va incalziti, si cu siguranta veti vrea la un moment dat sa o faceti, puteti intra in Cabana Balea pentru un ceai sau o supa de bostan fierbinte. Mancarea este buna si preturile medii, ca in multe alte locuri.

Am zis ca nu o sa scriu prea multe asa ca urmeaza pozele mult mai sugestive decat 1000 de cuvinte. Eu mi-am propus sa mai ajung la Balea, neaparat in perioada in care hotelul de gheata este deschis asa ca pe viitor sper sa mai revin si cu ceva noutati si poze despre acesta.

Articole pe aceeasi tema:

This entry was posted in Romania and tagged , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *